Jupiter în Semne
Berbec
Acești oameni pot fi extrem de absorbiți de sine. Cei cu Jupiter în Berbec, în special dacă aspectul este evidențiat, sunt zgomotoși, extravaganți, pretențioși și fără răbdare. Adoră să se laude, să riște și adesea atrag mai mulți inamici decât prieteni. Sunt indiferenți față de tradiții și urăsc să respecte regulile. Adesea au un ego enorm și un simț exagerat al importanței de sine. Acest plasament poate echilibra o stimă de sine scăzută, timiditatea și lipsa încrederii, în cazul în care acestea apar în astrogramă. Dacă semnele de foc predomină în diagrama astrologică sau dacă există alte planete în Berbec, trăsăturile negative ale acestui plasament sunt amplificate până la punctul în care individul nu este prea conștient de nevoile altora și este nechibzuit, punându-se pe primul loc și mereu în fața celorlalți.
Taur
Banii îi fac fericiți. Adoră să facă daruri și să primească. Luxul este esențial chiar dacă aceștia sunt săraci. Li se pare necesar să îi facă pe alții confortabili și să aibă grijă de cei bolnavi. Acest plasament oferă sănătate și, în unele cazuri, daruri fizice excepționale. Sunt sensibili și pot fi hedoniști. Adesea banii sunt cheltuiți pe călătorit și/sau educație, fie formală sau de unul singur.
Gemeni
Aici avem creierii zodiacului, intelectualii. Mulți care au acest plasament posedă o educație extinsă și excelează în comunicații. Sunt foarte vorbăreți și au abilitatea de a preda și de a scrie. Acești oameni sunt schimbători și se plictisesc cu ușurință. Datorită naturii dualiste a semnului Gemeni, nativii își pot schimba gândurile în mod frecvent și suferă de indecizie. Dacă vrei să impresionezi acești oameni, arată-le că ești ingenios. Mulți dintre aceștia au darul mâinilor. Sunt studenți întreaga viața, au mintea activă și le place învățatul.
Rac
Cei care au Jupiter în Rac sunt foarte iubitori de cămin. Familia este foarte importantă și pot deveni părinți indulgenți, protectori și grijulii. Adesea, acești oameni sunt patrioți și au valori tradiționale, cu un interes și o fascinație asupra anumitor ere în trecut. Drept regulă, iubesc și se înțeleg bine cu copiii. Sărbătorile și celebrările sunt importante și sunt petrecute în familie. Le plac mesele pregătite acasă și mâncarea este adesea echivalată cu dragostea. Au o nevoie puternică de siguranță și sunt o fire foarte sensibilă și protectoare. De obicei sunt bucătari buni, casnici și personalitățile acestora au un aspect grijuliu.
Leu
Acest plasament oferă un simț puternic al mândriei de sine. Este foarte important pentru aceștia să fie capabili să se exprime liber. Au talent creativ. Nativul are abilitatea de a conduce, în special dacă există alți factori în astrogramă care să susțină acest lucru. Dacă nu există alte plasamente ce contrazic acest aspect, cei cu Jupiter în Leu adoră să fie în centrul atenției. Sunt romantici și adesea personalitățile acestora au un aspect teatral. Iubesc distracția și le place să se recreeze.
Fecioară
Acești oameni sunt foarte muncitori, critici, analitici și organizați. Adesea se pot pierde în detalii și pot rata esența unui mesaj. Curățenia, buna igienă și atenția asupra dietei și sănătății sunt importante. Pot fi obsedați de muncă, dacă există alte aspecte în astrogramă care susțin acest lucru. Munca lor este importantă pentru ei înșiși și obțin satisfacție personală de la o muncă făcută bine. Sunt excelenți în orice carieră ce aduce servicii altora. Pot fi asistenți medicali excelenți, doctori și muncitori în profesia medicală. Sunt perfecționiști și îngrijorați.
Balanță
Relațiile și dragostea sunt de o importanță extremă pentru aceștia, deoarece nu le place să fie singuri. Nu sunt pretențioși cu partenerii deoarece văd cele mai bune calități în alții. Cei cu Jupiter în Balanță iubesc pacea și armonia și pot face prieteni din inamici; sunt intermediari excelenți. Nativii acestui aspect își pot neglija propriile nevoi, punând nevoile celorlalți pe primul loc. Au simțul justiției și dreptății și nu pot tolera să-i vadă pe alții fiind tratați nedrept. Acest plasament oferă talent artistic și un simț al frumuseții.
Scorpion
Există un interes puternic pentru ocult și spiritualitate. Nativii cu Jupiter în Scorpion au o energie sexuală puternică și o preocupare cu sexul. Sunt bănuitori din fire, în special dacă au un aspect dificil Saturn/Pluto în astrogramă. Problemele cu puterea și controlul sunt factori dominanți în viețile acestora. Jupiter în Scorpion oferă intensitate în emoții. Acești oameni pot fi foarte geloși și posesivi în relațiile amoroase. Arareori sunt neutrii legat de ceva anume și fie adoră ceva fie îl urăsc, cu excepția cazului în care există o accentuare a semnelor de aer în astrogramă.
Săgetător
Acești oameni sunt studenți întreaga viață. Mulți sunt implicați direct și/sau au cariere la universități, în special dacă Jupiter în Săgetător este într-o poziție proeminentă. Le place să călătorească și adesea sunt interesați de oamenii și culturile din străine. Ca și Jupiter în Gemeni, se plictisesc cu ușurință și preferă să fie activi și cu experiențe noi. Jupiter în Săgetător reprezintă sinceritate la cel mai înalt nivel, în sensul că aceștia găsesc ipocrizia intolerabilă și caută adevărul. Odată ce nativul cu Jupiter în Săgetător găsește ceea ce crede că este adevărul, adesea încearcă să îi convertească și pe alții la ceea ce cred. Pentru acești oameni, minciuna este de netolerat. Pot fi foarte direcți și deschiși. În unele cazuri, este posibil să existe un optimism exagerat și un refuz de a învăța din greșelile din trecut. Libertatea personală este de o importanță extremă. Multor oameni cu acest plasament le face plăcere să fie în natură și să participe în sporturi și atletism. Există o tendință de exagerare, exces și indulgență.
Capricorn
Acești nativi sunt buni manageri și le este în fire să ocupe poziții de autoritate. Statusul social este important pentru aceștia deoarece au o nevoie puternică de a fi respectați și recunoscuți de către cei din jur. Adoră puterea și nu sunt deranjați să facă sacrificiile necesare pentru a o obține. Extrem de ambițioși, pot fii reci și calculați în legătură cu ceilalți. Respectă tradițiile și preferă să rămână cu cele deja încercate și adeverite. Practici, orientați spre siguranță și nativi în a se ocupa de bani, aceștia pot deveni obsedați cu munca. Acest plasament apare frecvent în diagrama astrologică a celor care lucrează din greu. Nativii cu Jupiter în Capricorn detestă slăbiciunea. Aceștia lucrează cu sârguință pentru a rezolva orice slăbiciune personală de care sunt conștienți. Sunt duri cu ei înșiși și cu ceilalți. Acest plasament oferă o fire serioasă.
Vărsător
Acești oameni sunt ce mai fericiți când fac parte dintr-un grup și/sau sunt cu prietenii. Majoritatea își tratează prietenii în mod egal și le displace să aibă favoriți. Sunt puternic interesați de reformele sociale și îmbunătățirea omenirii. Le place să fie diferiți și sunt atrași de excentric și neobișnuit. Au o opinie puternică și pot fi fără tact atunci când se exprimă. Lipsa justiției îi deranjează cumplit. Sunt progresivi și au un interes puternic legat de viitor. Tehnologia îi fascinează și urmăresc să aducă îmbunătățiri căilor existente de a face lucrurile. Sunt rebeli din fire și le face plăcere să nu respecte regulile și tabuurile îndrăznețe. Puternic individualiști, libertatea personală și libertatea în general sunt de o importanță excepțională pentru aceștia. Nu pot tolera să fie suprimați sau să trebuiască să dea răspunsuri în fața celor care sunt posesivi în relațiile cu aceștia.
Pești
Miloși până în punctul în care devine un defect, acești oameni pot fi adesea duși de nas. Nativul cu Jupiter în Pești poate simții durerea și suferința celorlalți. Pot fi leneși, indeciși și le lipsește concentrarea. Visători și idealiști, aceștia au o tendință de a-și lăsa imaginația bogată să le iasă de sub control, uneori rezultând în paranoia sau să aibă dificultăți în a separa realitatea de fantezie. Acești oameni sunt sensibili lumii spiritelor și propriile credințele spirituale sunt adesea importante. Unii chiar își pot devota viața căutărilor spirituale. Dacă alți factori din astrogramă susțin acest aspect, este posibil să existe abilitate psihică.
Jupiter în case
Jupiter în prima casă
Acest aspect oferă un corp mare, cum ar fi oase mari, înălțime și adesea o tendință de a lua în greutate foarte ușor. Oamenii cu acest plasament adesea vor călătorii peste mări și țări. Optimiști, sociabili și veseli, aceștia pot deveni figuri autoritare în filozofie, educație, spiritualitate și drept. Jupiter în prima casă oferă încredere de sine, abilități de lider, o fire căreia îi face plăcere să iasă, și o tendință de indulgență cu propria persoană. Întotdeauna există un simț al protecției și mult noroc ce vine dintr-o viață anterioară, care îi ajută pe aceștia. Tind să exagereze și să aducă unele lucruri la extreme.
Jupiter în a 2-a casă
Adesea, banii dispar la fel de repede cum vin. Acești oameni iau totul drept sigur legat de propriile finanțe și cât pot cheltui. Dacă Jupiter are un aspect bun și într-un grad favorabil, poate exista noroc la bani. Acești oameni cheltuiesc banii pe călătorit și/sau educație avansată. Adesea, finanțele sunt conectate cu propria credință într-un fel, și este posibil să facă bani promovând-o. În unele cazuri, nativul cu Jupiter în casa a 2-a poate cheltui o sumă imensă pentru a cumpăra ceva, fără să se gândească la consecințe.
Jupiter în a 3-a casă
Adesea, acești oameni sunt foarte inteligenți. Au un talent impresionant pentru vorbit, scris și tot ceea ce este legat de comunicare. Adoră să vorbească. Există o dragoste pentru cărți și citit, jocuri de cuvinte și jocuri care provoacă mintea. La fel ca și Jupiter în Gemeni și Săgetător, acești oameni sunt studenți pe viață și le face plăcere să învețe. În unele cazuri pot exista multe surori și frați cu o accentuare Jupiter/Săgetător în astrogramă. Jupiter în a treia casă oferă o concepție generală optimistă și în general relații pozitive cu frații și surorile, rudele și vecinii. În unele cazuri este posibil să existe o rudă care este atașată de religie sau care lucrează la facultate sau care este direct implicată în educație. Adesea există multă activitate în mediul apropiat, cu destul de multe călătorii de scurtă distanță, adică în zona în care trăiesc.
Jupiter în a 4-a casă
Este posibil ca mama să aibă o accentuare Jupiter/Săgetător în astrogramă și/sau să fie implicată direct cu educația sau religia într-un fel sau altul. Adesea, norocul vine în jumătatea a doua a vieții. Acest plasament poate oferi o copilărie fericită și este posibil ca familia să aibă siguranță materială. Familia poate influența puternic principiile religioase/morale. În unele cazuri, părinții pot fi foarte influențabili, având credințe puternice și idei ce le impun asupra celor cu acest plasament, în special în perioada de creștere a acestora; lucru care poate include o influență puternică legată de educație. Acest aspect poate oferi o familie numeroasă.
Jupiter în a 5-a casă
Jupiter în a 5-a poate reprezenta o influență puternică legată de jocurile de noroc și uneori este văzut în astrogramele celor dependenți de acestea. Pot exista pierderi financiare, în timp ce acești oameni pot fi mult prea optimiști și pot exagera. Este posibil să aibă un copil cu o accentuare puternică Jupiter/Săgetător. Persoana cu Jupiter în a 5-a iubește distracția, este călduroasă și grijulie cu copiii. Oamenii cu acest plasament pot influența nevoia pentru educație și/sau religie asupra copiilor lor. Adesea există foarte mult talent creativ cu o nevoie puternică de a se elibera prin exprimare. Acești oameni pot fi de asemenea foarte încântați de sport și pot avea o abilitate atletica înnăscută. Recreatul, hobbyurile și distracția sunt foarte importante pentru aceștia.
Jupiter în a 6-a casă
Munca este foarte importantă pentru acești nativi și satisfacția personală derivă din aceasta. Jupiter în a 6-a casă oferă interes legat de însănătoșirea minții și a corpului. Poate exista o tendința către probleme de sănătate în legătură cu nivelul zahărului în sânge. Acestora le stă în fire să lucreze în câmpuri medicale sau de însănătoșire. Serviciul acestora poate implica călătorii de mari distanțe, interacțiune cu culturile și oamenii străini; este posibilă munca în universități sau în alte locuri de educație avansată sau religioase. Relațiile cu colegii de servici sunt adesea prietenoase. Se prea poate ca cei cu acest plasament să lucreze într-o altă țară, departe de locul natal.
Jupiter în a 7-a casă
Partenerul de căsătorie poate avea o accentuare puternică a planetei Jupiter/Săgetător în astrogramă. Există o nevoie de libertate și independență în relațiile acestora, însă, în același timp, nativii doresc siguranță. Căsătoria poate fii cu cineva înstărit și/sau cu status înalt in societate. Partenerul de viață poate fi direct implicat in educație sau religie. Mult ajutor si bună voie poate veni de la alții, inclusiv de la partener. Acești oameni valorifică dreptatea și egalitatea.
Jupiter în a 8-a casă
Este posibil ca partenerul de căsătorie să fie înstărit. Pot exista beneficii prin intermediul moștenirilor și alți bani care vin de la alții. Adesea există un interes puternic în viața după moarte și aceștia de regulă mor la bătrânețe, în pace și datorită cauzelor naturale. Acești oameni au adesea puteri recuperatorii remarcabile și o abilitate de regenerare în multe arii ale vieții. Dorința sexuală este foarte puternică și există un interes peste nivelul mediu în sex. Acest plasament poate oferi un interes puternic în cele spirituale si ocult, împreuna cu abilitate psihică.
Jupiter în a 9-a casă
Există un respect enorm pentru cunoaștere și acești oameni adesea lucrează să obțină cât mai multă educație posibil, fie la școală fie prin alte studii independente. Jupiter este puternic în casa lui firească, iar trăsăturile lui Jupiter sunt pronunțate în viață. Acest plasament oferă călătorii și un interes în oamenii și culturile străine. Beneficiile pot veni prin intermediul universităților sau prin intermediul cercetărilor spirituale. Există un simț puternic pentru onestitate și o ură pentru ipocrizie. În multe cazuri, oamenii cu acest aspect își dezvoltă propriile crezuri și filozofii și acestea pot fi legi care și le impun. Există un talent pentru a preda, a scrie și pentru a influența credințele celorlalți. Dacă Jupiter face conjuncție cu mijlocul cerului (MC), poate exista faimă și apariții în fața publicului.
Jupiter în a 10-a casă
Adesea există succes profesional și îndepliniri majore în partea târzie a vieții. În general acești oameni au reputații bune și sunt respectați cu tărie de către alții. Cariera se poate concentra pe educație, religie, călătorie, oameni străini și culturi străine, politică și/sau angajare la o universitate, lucrând în mod direct în educație. Tatăl poate avea o accentuare puternică Jupiter/Săgetător în astrogramă și/sau poate fi implicat direct în educație și/sau religie. Destul de des, oamenii cu acest plasament ies în evidența celor în poziții de conducere și autoritate și prin intermediul acestor contacte se pot ridica.
Jupiter în a 11-a casă
Multă fericire este adusă de prieteni, grupuri și asocieri. Adesea există numere mari de prieteni. Scopurile pot fi atinse prin intermediul lucrului cu alții, acest plasament fiind excelent pentru lucratul in echipă. Interesele de grup pot implica direct educația în felul fraternităților și grupurilor de studiu și/sau pot avea un focus spiritual sau religios. În unele cazuri, interesele de grup pot implica munca cu idealuri umanitare. Uneori, aceștia își cred prietenii pe cuvânt. Poate exista mult idealism, împreuna cu o lipsă a realismului în legătură cu stabilirea scopurilor. Prietenii pot avea o accentuare puternică Jupiter și/sau Săgetător în astrogramă. În unele cazuri pot exista prietenii cu oameni din străinătate sau oameni din alte culturi.
Jupiter în a 12-a casă
Acești oameni pot avea probleme cu ținutul secretelor, în special dacă Mercur face aspect cu Neptun. Extinsul Jupiter în a 12-a casă a secretelor aduce bârfă. Acesta este un plasament excelent pentru meditație, studii psihice și metapsihice și aplicațiile acestora. În unele cazuri poate exista abilitate psihică firească. Poate exista muncă sau implicare în spitale, instituții și închisori. În unele cazuri, credințele religioase și personale ale acestui nativ pot fi ascunse de cei din jur. Imaginația le este bine dezvoltată și poate exista o tendință pentru fantezie. Poate exista o nevoie de perioade de singurătate. Adesea există un interes în psihologie și în felul în care lucrează mintea. Acest plasament este adesea găsit în astrogramele consilierilor, psihiatrilor si psihologilor.
Aspectele cu Jupiter
Jupiter/Saturn
Adesea există o impresie serioasă asupra vieții. Pot exista responsabilități grele și multă muncă grea, însă cu răbdare, acești oameni pot construi lucruri de durată. La fel ca și Jupiter în prima casă, acest aspect oferă protecție în situații dificile. Poate exista o lipsă de apreciere de sine, în special când cei cu acest plasament se compară cu alții. Există mult potențial pentru succes major, însă doar cu ajutorul disciplinei și muncii din greu. Ariile conduse de casa ce conține semnul Capricorn vor beneficia din acest aspect. Invers, lucrurile conduse de casa care conține Săgetător poate avea probleme și/sau întârzieri în manifestare. Acești oameni pot deveni dependenți de muncă, cu o tendință de a exagera lucrurile.
Jupiter/Uranus
Libertatea personală este de o importanță excepțională pentru acești oameni; sunt rebeli din fire și nu pot suporta să fie controlați de alții. Adesea sunt excentrici și sunt dispuși la izbucniri emoționale care pot apărea din senin și fără nici-o indicație. Acestor oameni le place să găsească soluții noi și neobișnuite în a rezolva problemele. Aspectele între Jupiter și Uranus cauzează lipsa unei firi practice, aducând o fire impulsivă și în unele cazuri o personalitate enervantă. Poate exista abilitate pentru tehnologie, științe și matematică. Acestor oameni nu le place să se conformeze și adesea sunt foarte motivați. Lucrurile conduse de casa în care se află Vărsător, adesea vor beneficia de la acest aspect.
Jupiter/Neptun
Când Jupiter face aspect cu Neptun, oferă o imaginație puternică și bine dezvoltată. Timpul poate fi pierdut cu reveria și fantezia. Jupiter/Neptun oferă mult talent artistic și creativitate, cu gusturi rafinate și o apreciere a frumuseții. Există multă compasiune pentru acești nativi, împreună cu abilitate psihică și abilitatea de a simții sentimentele și suferințele celorlalți. Există o tendință de a fi ușor de impresionat, fiind și naivi. Acest aspect oferă foarte multă sensibilitate. Lucrurile conduse de casa cu Pești adesea beneficiază de la acest aspect.
Jupiter/Pluto
Acest aspect oferă o dorință puternică și o fire intensă. Acești oameni au idei puternice și se identifică puternic cu credințele lor, până la punctul fanatismului. Foarte rar sunt neutri legat de ceva; fie iubesc un lucru, fie îl urăsc. Pot exista transformări drastice și puncte care schimbă direcția în viață, legat de religie și credințe spirituale. Treburile conduse de casa cu Scorpion adesea beneficiază de la acest aspect.