Quantcast
Channel: Spiritualitate Antică | Satanism Spiritual | Expunerea Noii Ordini Mondiale | Seruah
Viewing all articles
Browse latest Browse all 752

Reverență și respect

$
0
0

Reverență și respect, predică Satanică

Ca și sataniști, ritualurile sunt unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face. Când am fost novice, Satan m-a făcut să înțeleg că ritualurile întreținute în mod regulat sunt foarte importante; acum, el transmite același lucru unui prieten apropiat, care s-a dedicat de curând.

Avem cel mai măreț Zeu existent și este foarte important din partea noastră să îi facem cunoscut faptul că îl apreciem. Ritualurile reprezintă timpul personal dintre noi și Tatăl Satan și este foarte bun pentru suflet.

Ritualurile regulate pot fi de asemenea un timp bun pentru descărcarea emoțională sau, un timp în care putem vorbi cu Tatăl Satan despre neliniștile pe care le avem în viețile noastre. El ne aude mereu și este întotdeauna gata să ne asculte. În același timp, ritualurile întăresc relația noastră cu el.

Personal, încerc să întrețin ritualuri cel puțin odată pe săptămână. Cea mai mare parte din ritualurile mele conțin mulțumiri și închinare. Tatăl Satan îmi poartă mereu de grijă și mă face foarte fericită. Am adesea parte de multe lucruri minunate, pentru care îi sunt recunoscătoare.

De multe ori Satan ne va vorbi, atunci când rămânem tăcuți în meditație. Îi pot simți prezența minunată în viața mea, în fiecare zi. De asemenea, ritualurile reprezintă momentul potrivit în care îi putem cere lucruri de care avem trebuință. Tatăl Satan ne cunoaște cele mai ascunse gânduri, sentimente și dorințe. Cel mai probabil el este singurul din viața noastră căruia ne putem deschide inimile în totalitate și la care ne putem relaționa cu tot ceea ce suntem. El este singurul care ne poate înțelege pe deplin, în feluri în care nici o altă ființă umană nu poate.

– Î. P. Maxine Dietrich


VIDEO predică Satanică Reverență și respect


Viewing all articles
Browse latest Browse all 752

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48