Quantcast
Channel: Spiritualitate Antică | Satanism Spiritual | Expunerea Noii Ordini Mondiale | Seruah
Viewing all articles
Browse latest Browse all 752

Abilitățile extraordinare și arta de a tăcea din gură

$
0
0

Există oameni care au abilități extraordinare. Prin asta mă refer la lucrurile pe care majoritatea oamenilor de rând le desconsideră. Telechinezia naturală, pirochinezia, clarvederea extremă, percepție cu mult peste cea obișnuită, clarauzul foarte dezvoltat, abilitatea de a pune gânduri în sau de a manipula mințile celorlalți, abilitatea prin care oprești/pornești și influențezi echipamentele electrice senzitive – calculatoarele, televizoare, etc. Acestea toate sunt exemple de abilități extraordinare. Aceste daruri pot fi și un rezultat al meditației de împuternicire.

Dacă se face că tu ai astfel de abilități, păstrează acest lucru pentru tine însuți. E secretul tău.  Necunoscut majorității oamenilor, CIA, NSA și alte puteri ale lumii, au programe în care folosesc oameni cu astfel de abilități.* Persoanele care au aceste abilități reprezintă o amenințare serioasă la adresa puterilor lumii, deoarece aceștia nu pot fi controlați. Filmul ”Hearts in Atlantis”, cu toate că este fictiv, are la bază multe lucruri reale. Oamenii cu abilități extraordinare și care se află sub degetul conducătorilor lumii, sunt capabili de a-i simți pe alții asemenea lor. Nu sunt prea mulți oameni cu abilități extraordinare, care să fie în libertate. Aceia cu abilități știu despre ce vorbesc aici – atunci când intri în contact cu o altă persoană care are astfel de abilități (aceștia pot fi în farmacie, supermarket, restaurant, etc.), îi poți simți, iar ei la rândul lor te pot simți pe tine. Sunteți conștienți unul de celălalt.

Aceasta se datorează faptului că voi amândoi aveți un câmp de energie deschis. Trebuie să îți programezi aura – care de regulă este foarte largă – să treacă neobservată,  dacă vrei să îți păstrezi anonimitatea și intimitatea. De asemenea, îți poți programa aura să nu afecteze echipamentele electrice, decât atunci când tu vrei să le manipulezi în mod conștient. Faci asta spunându-i pur și simplu să nu facă ceea ce tu nu vrei ca ea să facă. Acest lucru poate necesita mai multe încercări, însă ar trebui să fie efectiv.

La fel stau lucrurile și cu citirea gândurilor. Îți poți programa aura astfel încât alții să nu îți poată interfera cu ele. Bineînțeles, cineva cu un câmp energetic mult mai puternic poate copleși pe cineva mai slab, indiferent de programare, însă programarea de a te face nedetectabil ar trebui să fie mai mult decât efectiv aici.

SUA, puterile lumii, chiar și China, toate au programe în care angajează psihici și alte persoane cu abilități extraordinare, pe care le vezi doar în filme. Acești oameni nu au parte de libertate. Aceștia sunt folosiți, abuzați și în multe cazuri uciși – atunci când angajatorii lor nu mai au nevoie de ei. ¹

Tatăl Satan lucrează cu și îi protejează pe aceia care au abilități. Acesta ne protejează, iar atunci când suntem pregătiți, ne arată cum ne putem împuternici, astfel încât să ne depășim propriile limite. Aceia care nu se află sub protecția lui Satan, sunt singuri și de regulă viețile lor ajung un dezastru.

Cei aflați la putere neagă existența acestor lucruri, afirmând în fața publicului că e vorba de experimente ”eșuate”, și așa mai departe. Acest lucru nu este adevărat. ²

Pentru aceia dintre voi cu abilități excepționale (foarte puțini în acest grup – știți voi cine sunteți) vă recomand cu tărie să vă dedicați abilitățile Tatălui Satan, în cadrul unui ritual. El vă va proteja, va lucra cu voi și vă va ghida. Aceasta poate fi o cale singuratică, întrucât alții se înspăimântă, sunt șocați și/sau cuprinși de frică atunci când sunt puși în fața acestor fapte. Dacă cineva îți cunoaște secretul, el/ea are putere asupra ta. Amintește-ți mereu acest lucru! Ține-ți secretele pentru tine însuți și astfel nu vei avea niciodată vreun motiv de îngrijorare. Și mai presus de toate – aviz în special copiilor/începătorilor – învățați să vă dezvoltați controlul. Niciodată nu vă grăbiți să vă dați mare în fața celorlalți, deoarece puteți intra în atenția persoanelor greșite.


Referințe:
*Secret, Don’t Tell; The Encyclopedia of Hypnotism, de Carla Emery, 1997
¹ Idem
² Idem


Sursa:

http://bucurialuisatan.com/abilitatile-extraordinare-si-arta-de-a-tacea-din-gura/


Viewing all articles
Browse latest Browse all 752

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48